Cum te ajută cititul să vorbești și ce nu poate repara

Poți citi la micul dejun un articol de știri în engleză și să-ți scape poate un cuvânt din cincizeci. Apoi, într-o cafenea din Edinburgh, observi că lipsește furculița, chelnerul trece pe lângă masă, iar gura ți se deschide în gol.

Fork. L-ai citit de zeci de ori. Îți vine în minte cam la patru secunde după ce chelnerul a plecat, cam atunci când îți amintești că puteai pur și simplu să arăți cu degetul.

Deci cititul îți îmbunătățește vorbirea? Da, și mai mult decât recunosc majoritatea cursurilor axate pe conversație. Doar că nu face cuvintele să iasă repede, iar într-o cafenea asta e aproape tot ce contează.

Încearcă întâi metoda: Generează prima ta poveste bilingvă

Ce îi dă cititul vorbirii tale

Orice cuvânt pe care îl vei spune vreodată în engleză l-ai întâlnit mai întâi undeva. Pentru majoritatea adulților, pagina e locul cel mai ușor în care să întâlnești multe cuvinte, pentru că tu stabilești ritmul și nimeni nu așteaptă un răspuns.

Dovezile cele mai surprinzătoare țin de gramatică. Într-un experiment din 1993, Bill VanPatten și Teresa Cadierno au împărțit în două grupuri niște studenți care învățau o structură dificilă din spaniolă. Un grup a exersat s-o folosească. Celălalt doar i-a descifrat sensul în propoziții citite și auzite și nu a rostit-o niciodată în timpul antrenamentului. La testul în care trebuiau s-o folosească, grupul care doar citise și ascultase a obținut rezultate la fel de bune ca grupul care o exersase.

A fost o singură structură, într-un singur studiu, iar cel puțin un studiu ulterior a găsit că exercițiile de folosire activă au dat rezultate mai bune. Totuși, e greu de împăcat cu ideea că nu poți învăța să spui ceva decât spunându-l.

Apoi e un studiu randomizat de 14 săptămâni, făcut la un institut de limbi străine din Iran. Ambele grupuri au făcut aceleași exerciții de vorbire, iar unul a citit și cărți. Cei care au citit au ajuns să vorbească mai mult la oră și au avut rezultate mai bune la gramatică. Ca să fim corecți cu scepticii, au petrecut și mai mult timp în total cu engleza, așa că cititul nu poate lua tot meritul.

Cel mai direct rezultat vine din Hong Kong și ține de scris, nu de vorbit. Mai multe clase din învățământul secundar au primit una dintre trei activități în plus: un program scurt de lectură, de opt cărți, exerciții frecvente de scriere sau ore suplimentare de matematică. Doar scrisul celor care au citit s-a îmbunătățit semnificativ. Clasele care au exersat scrisul nu s-au descurcat mai bine decât cele de la matematică, ceea ce probabil a făcut ședința de catedră destul de stânjenitoare.

Stephen Krashen și-a construit o bună parte din carieră pe astfel de rezultate. În 1982 a mers mai departe decât dovezile și a scris că fluența în vorbire nu poate fi predată direct, ci „apare” cu timpul, de la sine. Canada testa ideea asta, fără să o numească așa, încă din 1965.

Copiii canadieni care înțelegeau tot

În acel an, un grup de mame anglofone din Saint-Lambert, de cealaltă parte a fluviului față de Montreal, a convins în sfârșit consiliul școlar, după doi ani de insistențe. Au obținut o singură grupă de grădiniță în care totul se preda în franceză. Douăzeci și șase de copii.

Ideea s-a răspândit în toată țara. În anii '80 existau foarte mulți copii care își petrecuseră cea mai mare parte a școlii ascultând și citind într-o a doua limbă, iar la capitolul înțelegere metoda a funcționat. La sfârșitul școlii primare, copiii care începuseră de la grădiniță ajungeau la nivelul copiilor francofoni de aceeași vârstă la testele de ascultare și de citire.

Cu vorbitul era altă poveste. Merrill Swain, de la Universitatea din Toronto, a constatat că se puteau face înțeleși, dar se vedea imediat că nu sunt nativi și greșeau des la o gramatică pe care o auzeau zilnic de ani de zile. Când a înregistrat o zi întreagă de școală în zece clase a VI-a, motivul părea destul de simplu. Profesorul vorbea aproape tot timpul, iar copiii răspundeau mai ales scurt.

Argumentul ei e că înțelegerea îți permite să sari peste lucruri. În elle les lui a données, contextul îți spune că cineva i-a dat ceva cuiva. Nu trebuie să decizi niciodată care pronume vine primul sau de ce données se termină în -es. Ca s-o construiești singur, trebuie să decizi totul, și repede. Swain a numit exersarea care lipsea „pushed output”, adică obligația de a formula singur.

Îți sună cunoscut? Dacă ai făcut engleză la școală, probabil ai avut ani întregi de texte, exerciții de gramatică și teste, ai luat bacalaureatul și ai descoperit la prima conversație adevărată că știi mult mai mult decât poți spune. Nu e o problemă a ta. E exact tiparul copiilor din Canada.

De ce să recunoști un cuvânt nu înseamnă să-l poți spune

Un test rapid, cu voce tare, în engleză: bon fiscal, a împrumuta, a ridica din umeri, încăpățânat.

La un nivel intermediar, majoritatea oamenilor ar recunoaște toate cele patru cuvinte englezești într-o poveste și ar reuși să spună cu voce tare poate două, după o pauză.

Batia Laufer a măsurat serios diferența asta. Elevii ei de liceu din Israel au dat trei tipuri de test: recunoașterea cuvintelor, scrierea lor când li se dădeau primele litere și folosirea, din proprie inițiativă, a unor cuvinte mai puțin comune în eseuri. Graficul de sus compară elevii de clasa a X-a cu cei de clasa a XI-a. Recunoașterea a crescut cu aproximativ 1.600 de cuvinte, scrierea pornind de la primele litere cu circa 850, iar folosirea liberă deloc. (Laufer număra familii de cuvinte: read, reader și reading se socotesc ca unul singur.)

Erau eseuri, unde te poți opri să te gândești. Vorbirea iartă mai puțin.

Laufer a comparat două grupuri la un an distanță, nu aceiași elevi urmăriți în timp, iar ei învățau la ore obișnuite, nu într-un program de lectură, așa că nu te baza prea mult pe cifrele exacte. Ordinea apare însă mereu în cercetările ulterioare: întâi recunoașterea, iar folosirea activă mult în urmă.

De ce viteza e partea pe care cititul nu o poate antrena

Cercetătorii care studiază cum se învață deprinderile constată mereu că exersarea te ajută aproape numai la ce ai exersat. Dacă devii bun la înțelegerea unei structuri, ai devenit bun mai ales la înțelegerea ei. S-o folosești e altă deprindere, care se îmbunătățește doar folosind-o. Limba e mai puțin strictă la asta decât un rever în tenis, cum arată rezultatul lui VanPatten, dar e destul de strictă.

Ce adaugă vorbitul e ceasul. Trebuie să găsești cuvântul și să-l pui într-o propoziție în timp ce celălalt așteaptă, iar cititul nu-ți cere niciodată asta. Devii mai rapid făcând-o, prost la început, de foarte multe ori.

Aici blogul ăsta nu mai e de acord cu cei care cred că ajunge să citești și să asculți. „Citește în continuare și o să vină” e un sfat rezonabil dacă ai zece ani la dispoziție și nicio conversație în față. Majoritatea adulților au un interviu de angajare în martie. Dacă doar citești, așteaptă-te să înțelegi mult timp mult mai mult decât poți spune. Dacă doar vorbești, o să devii mai rapid, mai ales cu cuvintele pe care le știai deja.

Cum faci ca ce citești să apară când vorbești

Nu-ți trebuie un profesor pentru asta. Îți trebuie câteva minute de vorbit imediat după ce citești, cât povestea e încă proaspătă.

Cel mai util obicei e și cel mai incomod. Închide povestea și repovestește-o cu voce tare, în vreun minut, într-o cameră goală. O să te blochezi aproape imediat la un verb pe care l-ai înțeles perfect pe pagină. Asta e golul descris de Swain. Recitește și o să observi cuvintele lipsă când treci pe lângă ele.

Apoi alege trei expresii pe care chiar le-ai folosi, expresii întregi, nu cuvinte izolate, și spune-le din nou înainte de culcare. Un mesaj vocal către un prieten se pune. La fel și dacă le mormăi pe scări. To shrug e un început bun.

Dacă urmează o conversație anume, citește cu o seară înainte ceva care se petrece în situația aceea: o poveste despre o vizită la medic înainte de vizita la medic. Cuvintele întâlnite de curând îți revin mai repede.

Ajută și să citești dialogurile cu voce tare, mai ales pentru că dialogul e partea dintr-o poveste pe care oamenii chiar o spun.

Data viitoare, furculița o să întârzie probabil tot cu o clipă. Întârzie mai puțin dacă săptămâna asta ai spus fork cu voce tare, în loc să-l vezi doar scris. Generează prima ta poveste bilingvă despre conversația de care te temi și repovestește-o o dată înainte să intri.

Lecturi recomandate:

• Collocations: Why You Know Every Word and Still Sound Wrong (EN)
• Grammar Through Reading (EN)
• Comprehensible Input: The Science Behind Why Stories Beat Flashcards (EN)

Începe să citești gratuit povești bilingve

Not sure of your reading level? Take the free CEFR test →